Risultati per "Le cose" in Letteratura mondiale

"Il libro tipico che riassume un'epoca, l'epoca in cui l'europa s'accorge di essere in piena civiltà dei consumi e della cultura di massa". - Italo Calvino.

Con una vecchia fotografia in mano, un giovane studente ebreo americano intraprende un viaggio in Ucraina alla ricerca della donna che (forse) ha salvato suo nonno dai nazisti. Ad accompagnarlo sono il coetaneo Alex, della locale agenzia "Viaggi Tradizione", suo nonno - affetto da una cecità psicosomatica ma sempre al volante della loro auto - e un cane puzzolente.

"Cosa racconteremo di questi cazzo di anni zero" è praticamente un libro fotografico senza fotografie. Di cieli che arrivano al soffitto, dei trecentosessanta chilometri che ci dividono, dei trenta euro di treno. Parla di traslocare e di altre cose. Poteva chiamarsi anche "Non si esce vivi dalla pianura padana". Parla dei nostri amori che fanno prendere i treni e che fanno perdere gli aerei. Dei nostri amori che come colonne sonore hanno dei telegiornali. Le nostre scenografie e le periferie.

Personaje memorabile, un remarcabil simț al limbii și al construcției narative sunt doar câteva dintre calitățile acestui surprinzător roman al lui Bogdan Coșa. Istoria unei familii rurale, apăsată de maledicția insecurității, a alcoolismului, a neșansei sociale în care tinerii își visează plecarea, ne amintește, cu discreție, de fragilitatea umană în aceste vremuri derutante. Carte a deplinei maturități creatoare, Cât de aproape sunt ploile reci marchează o dată pe harta prozei actuale.

Soy muchas cosas en un cuerpo tan pequeño es una invitación a soñar sin miedo, es tener más ganas que dudas, es un empujón al vacío, es un viaje sin retorno. Este audiolibro es todo lo que soy, aunque no lo encontrarás categorizado como autobiografía. Soy pequeños pensamientos; soy canciones a punto de cantar; soy fan de mi familia; soy viajera; soy mujer; soy todo lo que no se etiqueta... Durante años he escrito mis sentimientos en cualquier parte: en una libreta, en una agenda, en una servilleta o en mi mano; mis sueños, mis miedos, mis aciertos y mis fracasos... Ahora te los narro aquí.

Deborah Levy arranca estas memorias recordando la etapa de su vida en que rompía a llorar cuando subía unas escaleras mecánicas. Esemovimiento inocuo la llevaba a rincones de su memoria a los que no quería volver. Son esos recuerdos los que forman Cosas que no quiero saber, el inicio de su «autobiografía en construcción». Esta primera parte de lo que será un tríptico sobre la condición de ser mujer nace como respuesta al ensayo «Por qué escribo», de George Orwell. Sin embargo, Levy no viene a dar respuestas.

SHORTLISTED FOR THE WILLIAM SAROYAN INTERNATIONAL PRIZE “I was crying like I lost my best friend as I finished. . . . This book is an act of love . . . It will break you apart and remind you that we can all be put back together again, stronger, and wiser than before.” — XOCHITL...

Chekhov'un Tüy Kalemindeki Yolculuk Anton; 19. yüzyılın sonlarının ünlü Rus oyun yazarı ve kısa hikâye yazarı, soğuk bir kış akşamında çalışma odasında oturmuştu. Kar, ağaçları kalın bir şekilde örtüyordu, ancak Anton soğuğa aldırmıyordu. Yazıyla meşguldü, eli ritmik bir uyumla sayfalar üzerinde dans ediyordu. Birden, tuhaf bir şey oldu. Anton yeni hikâyesinin ilk birkaç satırını yazarken, tüy kaleminin mürekkebi parlak, eterik bir ışıkla parıldamaya başladı. Oda aydınlandı, antika mobilyaların üzerinde tuhaf gölgeler oluşturdu.